Decizia de eutanasiere a câinilor din Timişoara
Situaţia câinilor „fără stăpân” din municipiul Timişoara este cvasicunoscută intern şi internaţional. Cruzimea faţă de animale este la ea acasă. UAT Timişoara, reprezentată de „primar„, a înţeles că „gestionarea responsabilă” a situaţiei câinilor de pe domeniul public înseamnă abuzuri şi trafic de influenţă, întrun cuvânt CORUPŢIE. Astfel, în anul 2006, primarul Gheorghe Ciuhandu şi Adrian Bodo încheie, în numele şi pe seama Consiliului Local al Municipiului Timişoara, Contractul nr.15384/31.07.2006 privind delegarea gestiunii serviciilor publice de management al populaţiei canine, animalelor de companie şi activităţii de ecarisaj în municipiul Timişoara, prin concesiune, pe o perioadă de 5 ani, începând cu 01.09.2006, demonstând că reclamele Tv au un precedent preluat din administraţiile publice corupte, prin oferta „3 în 1„. Cum documentul nu are la bază o HCL de înfiinţare a serviciului public de gestionare a câinilor, a „animalelor de companie” dar şi a „serviciului de ecarisaj” abuzurile primarului şi ale economistului Bodo sunt evidente. Inclusiv procedura de concesionare (vezi procesul verbal de negociere directa) este ilegală aceasta făcându-se în baza Legii219/1998 şi HG nr.346/2004 privind aprobarea regulamentului cadru de delegare a gestiunii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor, prin concesiune, în acest caz fiind „aleasă” negocierea directă în loc să fie făcută conform prevederilor OUG 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 15 mai 2006.
În acest timp UAT Timişoara a „finanţat” abuziv şi ilegal un aşazis „concesionar” al serviciilor publice precizate mai sus. Primarul nu cunoaşte faptul că un contract nu poate „delega gestiunea” unui serviciu public ci această atribuţie şi competenţă este a Consiliului Local prin emiterea expresă a unei HCL privind delegarea de gestiune, prin concesionare….(art.36 alin.5 lit.a din Legea administraţiei publice republicată: „(5) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. c), consiliul local: a) hotărăşte darea în administrare, concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică a comunei, oraşului sau municipiului, după caz, precum şi a serviciilor publice de interes local, în condiţiile legii;). Primarul Nicolae Robu preia greşelile anterioare şi le continuă, se pare, doar pentru faptul că SC DanyFlor SRL are „sprijinul” instituţiilor publice pentru a încălca legile. Trebuie remarcat faptul că la data de 01.09.2011 Contractul îşi încetează aplicabilitatea. Odată cu aprobarea Legii258/2013 privind modificarea şi completarea OUG155/2001, regulile privind concesionarea serviciului specializat de gestionare a câinilor, legal înfiinţat, sunt clare. Conform dispoziţiilor art.2 alin.4 „Serviciile specializate pentru gestionarea câinilor fără stăpân pot fi concesionate numai către persoane juridice, asociaţii sau fundaţii care desfăşoară activităţi în domeniul protecţiei animalelor„. Încălcând flagrant şi aceste prevederi, UAT Timişoara demonstrează coprupţia instituţionalizată şi putreziciunea din aparatul administrativ. Lăsând la o parte ilegalităţile comise până în anul 2013 să ne rezumăm la ilegalităţile comise după … Deşi legea este clară în ceea ce priveşte concesionarea acestui serviciu public, legal înfiinţat, Consiliul Local respectiv Primarul ignoră aceste prevederi şi, în 14.09.2014 !!! publică Anunţ concesionare nr.2548/16.09.2014 descrierea contractului fiind prevăzută la cap.II 1.3) valoarea acestuia, pe 3 ani, fiind de 3.543.429,96 lei fără TVA din care 168.734,74 lei fără TVA, reprezintă valoarea pentru situaţii diverse şi neprevăzute. Nu este explicat niciunde care sunt situaţiile diverse şi neprevăzute precum şi baza legală de atribuire a acestei sume. Ce este şi mai şocant este Tipul contractului concesionat. Acesta se regăseşte la secţiunea II 1.2) şi reprezintă Servicii de sănătate şi servicii de asistenţă socială !!! şi a fost atribuit, aşa cum ne aşteptam cunoscând gradul de corupţie instalat la nivelul UAT Timişoara, SC DanyFlor SRL la data de 17.12.2014. ce importanţă mai are legea şi, ce legătură poate exista între UAT Timişoara şi respectarea şi aplicarea acesteia. Prin Dispoziţia nr.892/17.02.16 primarul vrea intrarea în legalitate privind eutanasierea câinilor neinteresându-l că, serviciul de gestionare, atribuit ilegal, este neînfiinţat la nivelul UAT Timişoara, fapt ce rezultă chiar din dispoziţia emisă fără o minimă documentare. Aflăm că a fost stopată eutanasierea câinilor deoarece „Conducerea Primăriei a avut o întâlnire cu Ionel Puşcaş, directorul societăţii Danyflor, iar împreună au decis să nu pună încă în aplicare încă deciziile de eutanasie, oferind deocamdată şanse mai mari adopţiilor şi adopţiilor virtuale.”
Nu credem că acesta este adevărul. Adevărul este că decizia a indignat majoritatea cetăţenilor timişoreni şi iubitori de animale stăini care au decis să adopte la distanţă câinii din adăpost.
Adevărul este că, poate, SC DanyFlor SRL a”terminat” fondurile alocate, tocmai în campania electorală şi a apelat la o strategie împreună cu autorităţile. Cert este că intervenţia iubitorilor de animale din Timişoare, a celor din străinătate şi în ultimul rând al FPAM ” prin adresa trimisă autorităţilor, au condus la „gânduri mai bune” ale acestora, sperăm.
Demersurile noastre vor viza sesizări adresate: Primului Ministru, Camerei de Conturi Timişoara, Prefectului, etc. inclusiv DNA.